Rafila: Ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare pentru vaccinul anti-COVID. Sunt îngrijorat că nu va fi gata

Rafila: Ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare pentru vaccinul anti-COVID. Sunt îngrijorat că nu va fi gata
Publicat: 22/09/2020, 21:40
Actualizat: 06/04/2021, 15:48

Organizaţia Mondială a Sănătății are ca obiectiv producerea a peste două miliarde de doze de vaccin anti-COVID până la finalul anului 2021. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, este de părere că vaccinurile ar trebui să ajungă în special la categoriile vulnerabile.

Explicațiile lui Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS

În primul rând, dacă se va reuşi obţinerea unui vaccin într-un timp scurt, pentru că deocamdată discutăm despre vaccinuri-candidat adică unele care nu au fost autorizate, trebuie administrat persoanelor din categoriile vulnerabile şi personalului medical”, a declarat Rafila la Digi24.

Potrivit lui Rafila, statele UE vor primi o cotă parte din acea cantitate de vaccinuri care a fost rezervată de către Comisia Europeană.

Precontractele pentru potenţialele vaccinuri sunt semnate, iar un astfel de vaccin care a fost deja contractat în avans va şi ajunge să fie autorizat, cu siguranţă că ţările membre ale UE vor primi o cotă parte din acea cantitate care a fost rezervată de către Comisia Europeană, care a şi plătit în avans sume considerabile de bani. E vorba despre ceea ce a reuşit să facă CE pentru statele membre, şi noi din fericire suntem membrii ai Uniunii şi atunci am putea să avem un vaccin disponibil poate ceva mai repede, în prima jumătate a anului viitor”, a declarat Alexandru Rafila pentru Digi 24.

„Dacă tot vrem să arătăm că suntem silitori în a furniza populaţiei vaccinul, ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare, de logistică, centrele de vaccinare, cine să administreze vaccinul. Să se facă cartografia tuturor grupurilor vulnerabile, să poată fi vaccinate”, a spus Rafila.

„Vaccinurile noi, revoluţionare, care conțin ARN trebuie transportate congelate la minus 70-80 de grade şi nu există nicio ţară, inclusiv în România, cu o capacitate de stocare la o astfel de temperatură. Ele vor fi livrate în recipiente care conţin gheaţă carbonică şi care trebuie să ajungă direct în centrele de vaccinare, unde pot să rămână refrigerate timp de câteva zile”, a spus el

Alexandru Rafila a mai spus că este îngrijorat, referindu-se la lipsa de eficiență organizatorică.

„Eu sunt foarte îngrijorat, văzând cum ne mişcăm în zona organizatorică, că va exista acest vaccin disponibil, Comisia Europeană şi-a făcut treaba, România va putea primi vaccinul şi organizarea pentru administrarea vaccinului nu ştiu dacă va fi gata. Cred că lucrul acesta trebuie de acum început, astfel încât în eventualitatea în care acest vaccin va fi disponibil să poată fi administrat în un timp cât mai scurt unui număr mare de persoane”, a spus Rafila.

Cred că ar trebui foarte rapid să începem să organizăm o campanie de vaccinare, cu responsabili, cu centre de vaccinare, cu locaţii de depozitare intermediară, dacă este cazul, dar lucrurile sunt foarte complexe şi cred că necesită colaborarea mai multor instituţii, nu doar a Ministerului Sănătăţii. Sigur ar trebui să fie, bineînţeles, și Ministerul Sănătăţii agrenat, dar probabil că un ajutor din partea Ministerului Apărării Naţionale va fi esenţial pentru reuşita unei astfel de campanii”, a mai afirmat epidemiologul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta...
Când vine vara în România? Meteorologii au făcut anunțul
Vești bune despre Florin Piersic. Medicii de la Spitalul ”Foișor” au facut anunțul: ”Se alimentează...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Armata Română a mobilizat soldații. Decizia luată de MApN
Eliminare neașteptată la Survivor All Stars. Întros din exil, Zanni a mai făcut o victimă
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Ce spune Alexandru Rafila despre bacteria nosocomială luată de Florin Piersic de la o branulă
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă cercetare arată care este secretul satisfacției în relații